In Cabinetul de Neurochirurgie ofera consultatii de specialitate domnul doctor Vidican Sorin, Medic Primar UMF Cluj Napoca si Dr. Fetche Dorin.

Neurochirurgia este o ramură a chirurgiei care se ocupă de operațiile pe creier și alte intervenții ale sistemului nervos, sistemul nervos de control care reglează activitățile dinorganism. Operațiile pe creier sunt în general extrem de delicate și implică o serie fascinantă de tehnici, echipament și tehnologie sofisticată.

Neurochirurgia modernă tinde să se ocupe în special de leziuni, cum ar fi urmări ale rănilor la cap, membre, răni provocate de gloanțe sau pătrunderea unui șrapnel, precum și tumori sau diferite excrescențe. Este folosită și pentru a trata atacuri cerebrale cardiovasculare și hemoragii, nervi blocați și comprimați și anomalii congenitale. Neurochirurgul se pregătește inițial pentru chirurgie generală și abia apoi își va alege specializarea. Este foarte importantă cunoașterea anatomiei- nu doar cea a creierului și a nervilor, i și cea a oaselor, mușchilor, ligamentelor și altor zone care le înconjoară. În unele operații o echipă de neurochirurgi lucrează împreună cu un chirurg ortoped specializat în oase, mușchi și articulații.

Diagnosticarea corectă este importantă în orice ramură a medicinei dar în special în problemele neurologice. O mare dificultate este că țesutul nervos nu este ca cel al pielii, mușchilor sau oaselor. Acestea din urmă se regenerează, se refac și se vindecă dacă sunt tăiate. În unele cazuri, devin aproape ca noi. Însă un nerv odată tăiat, în general nu se vindecă și nu se reconectează acest lucru este valabil și în cazul creierului devreme ce creierul este , de fapt, un labirint gigantic de nervi. Cu toate acestea cercetările recente au demonstrat că anumiți nervi pot fi determinați să se refacă în porțiunea adiacentă, deși foarte lent- în jur de un milimetru pe zi. Cercetătorii speră că în viitor vor fi capabili să stabilească metode de accelerare a acestui proces și, probabil, să folosescă medicamente încă nedescoperite sau implanturi de celule nervoase pentru „a astupa golul”.

Cealaltă problemă majoră este că nervii sunt foarte importanți pentru organism. Ei primesc informații de la simțuri și emit instrucțiuni pentru mișcarea mușchilor. Dacă sunt deteriorați, pot apărea pierderea sensilbilității și paralizia. Mușchii care nu sunt solicitați regulat, contractându-se dacă nervii “le ordonă” se vor atrofia deci, sănătatea nervilor este importantă pentru sănătatea muschilor. Creierul este centrul de control al întregului organism. Deteriorarea acestuia ar putea împiedica monitorizarea funcțiilor vitale, ca bătăile inimii, respirația și tensiunea arterială, și ar putea duce la întreruperea proceselor mentale, memoriei, emoțiilor și rațiunii însăși.

Problemele coloanei vertebrale sunt mai grave, deoarece coloana vertebrală transportă mesaje nervoase în toată zona inferioară a organismului. Chirurgul ortoped se alătură echipei de chirurgi în operațiile pe coloană.

Unii pacienți rămân cu membre tăiate în urma accidentelor. Dacă chirurgii consideră posibilă reimplantarea în echipa care va efectua operația va fi inclus și un neurochirurg. Acesta este responsabil cu reimplantarea nervilor, pentru ca să existe șanse ca pacientul să-și recapete sensibilitatea și să-și poată folosi cât de cât mușchii din zona afectată. Pentru aceasta și pentru multe alte aspecte ale neurochirurgiei, microchirurgia este acum o tehnică esențială.

Cea mai delicată și provocatoare parte a muncii unui neurochirurg este operația pe creier. După ce pătrunde în craniu neurochirurgul lucrează rapid și eficient pentru tratarea leziunilor. Vasele sanguine anormale sunt legate sau înlăturate. Hemoragiile sunt oprite. În cazul unei fracturi de craniu, fragmentele de os sunt îndepărtate sau lipite la loc iar țesutul de creier aflat dedesubt este examinat în vederea detectării eventualelor răni. Când o parte din craniu trebuie înlăturată sau afost grav deteriorată, acesta poate fi înlocuită cu plastic sau metale ușoare ca și titanul. Aceste plăcuțe sunt înșurubate în craniu de către neurochirurg iar fâșia de piele este cusută înapoi pentru aacoperi plăcuța.

HERNIA DE DISC LOMBARA

          Hernia  de disc constituie deplasarea adevărată a unei porţiuni de disc în canalul vertebral alcătuit  întotdeauna dintr-o porţiune din inelul fibros şi nucleul pulpos.

          Hernierea (lezarea) nucleului pulpos se produce atunci când nucleul pulpos (substanţa gelatinoasă) migrează şi iese prin fisurile inelului fibros al unui disc intervertebral. Cel mai des are loc hernia discului în regiunea lombară în special între vertebrele L4-L5  şi L5-S1 (L-lombar, S-sacral). Acest lucru se datorează faptului că regiunea lombară este cea mai solicitată în raport cu greutatea corporală şi  restul organismului.

Vertebrele care formează coloana vertebrală sunt legate între ele de discurile intervertebrale cu rol de amortizare. Aceste discuri sunt rotunde şi aplatizate, cu o capsulă externă mai dură care înconjoară nucleul (format dintr-un material gelatinos).

Dacă aceste discuri sunt indemne, atunci au rol de amortizare a şocurilor şi de a menţine coloana vertebrală flexibilă. Presiunile zilnice care acţionează asupra vertebrelor determină capsula exterioară să hernieze în exterior. Când aceste discuri se deteriorează în urma accidentelor sau a îmbătrânirii, vor ieşi în exterior sau se vor rupe, proces numit hernie de disc. Aceasta se numeşte de asemenea deplasare vertebrală sau ruptură de disc. Herniile de disc pot apărea în orice parte a coloanei vertebrale. Însă majoritatea apar la nivelul inferior al coloanei (lombar). Unele apar la nivelul gâtului (cervical) şi mai rar toracic.

Vârsta de predilecţie este între 30 şi 40 de ani. La copii nu se produc hernii de disc, deoarece discul nu este degenerat. Rezistenţa discului intervertebral infantil sau juvenil permite să suporte fără urmări atât traumatismele, cât şi uzura funcţională a regiunii lombo-sacrate. Batrânii, nefăcând eforturi prea mari, nu prezintă hernii de disc atât de frecvente ca şi adulţii, care fac eforturi mari, iar pe de altă parte, la batrâni, discul suferă un proces de involuţie. Dar în ultimii ani patologia pare a suferi unele schimbări. Se discută din ce în ce mai mult chirurgia vertebrală a “vârstelor extreme” :adolescenţii şi bătrânii. Frecvenţa acestei patologii la aceste vârste nu mai trebuie desconsiderată constatându-se în practică o creştere.

Sexul. Hernia de disc este mai frecventă la bărbaţi decât la femei datorită faptului că bărbatul este mult mai mult expus prin poziţia sa socio-profesională.

Număr. De obicei este unică, dar poate fi multiplă în aceeaşi regiune sau în diferite regiuni ale coloanei vertebrale.

Profesie. Aproximativ 70% din herniile de disc apar la cei care depun eforturi fizice mari:          

- 35% muncitori şi meseriaşi

- 25% femei de serviciu şi gospodine

- 20% funcţionari

- 10% intelectuali

-10% ţărani

          În acest sens Lavignole în 1839 diferenţiază 3 mari grupe de profesii în raport cu tipul de efort fizic ce solicită coloana vertebrală lombară:

-Grupa I   - profesii cu muncă fizică brută directă

-Grupa II  - efort dinamic

-Grupa III – profesii sedentare fără efort fizic propriu-zis.

          Dar acestă relaţie este departe de-a fi lămurită datorită complexităţii factorilor ce ar trebui evaluaţi, observându-se în ultima vreme o multitudine de cazuri ce apar la persoane cu profesii sedentare.   

Durerea spontană (lombalgia) este adesea (80%) primul simptom şi corespunde cu suferinţa locală a discului. Durerea lombară este comună tuturor herniilor de disc din această regiune, pe când durerea iradiată are caractere speciale pentru fiecare segment. De obicei, după un efort apare o criză de lombalgie, de intensitate variabilă, care ţine câteva zile sau mai mult. După mai multe crize, separate prin intervale din ce în ce mai scurte, în care durerile au o durată şi o intensitate din ce în ce mai mare, apare după un mic efort o nouă criză de lombalgie, urmată imediat sau la câteva zile de o sciatică. Rareori lombalgia dispare, lăsând locul sciaticii. Sciatalgia este durerea iradiată în membrul inferior. Durerea creşte din zi în zi, întinzându-se în jos spre regiunea fesieră, apoi pe toată faţa posterioară a membrului inferior, până la extremitatea lui distală. 

Traiectul durerii

-este diferit, după sediul herniei astfel:

a)      dacă iradiază în partea anterioară a coapsei, oprindu-se pe faţa internă deasupra genunchiului iar uneori iradiază în plica inghinală şi scrot, aceasta pledează pentru o hernie la L₂-L₃;

durerea iradiată în regiunea sacro-iliacă, în fesă şi pe faţa posterioară a membrului inferior, este caracteristică pentru herniile ultimelor două discuri L₄-L₅. 

Modul cum durerea iradiază în plantă depinde tot de sediul herniei:

a)      în herniile de la L₄-L₅ durerea se localizează pe partea externă a gambei, pe regiunea externă a piciorului şi pe faţa dorsală a acestuia până în dreptul primului spaţiu interosos.

b)      în herniile de la L₅-S₁, durerea este localizată pe faţa posterioară a gambei, în plantă şi în călcâi. 

Intensitatea durerii este variabilă:

   -continuă (hernie mare) – cu caracter constrictiv.

   -intermitentă (hernie mică) – cu caracter fulger.

Alteori are caracterul unei senzaţii de amorţeală dureroasă, proiectată mai ales în plante şi în degete. În timpul crizei, bolnavul percepe o durere surdă continuă, peste care uneori se suprapun dureri vii, în crize.