In ambulatoriul Clinicii Somesan asigură consultații de specialitate domnul doctor Vincze Bela, medic primar urolog.

Urologia este specialitatea chirurgicala în care se diagnosticheaza si se trateaza afectiuni ale tractului urinar la bărbați și femei, precum și afectiuni ale aparatului reproducator la bărbați. Profesioniștii în domeniul de urologiei sunt numiți urologi și sunt instruiți pentru a diagnostica, trata si gestiona pacienții cu afectiuni urologice. Organele care fac parte din domeniul urologiei sunt rinichii, ureterele, vezica urinara, uretra și organele de reproducere masculine (testicule, epididim, canalul deferent, veziculele seminale, prostata si penis). Urologie combină probleme medicale de management (de exemplu, non-chirurgicale), cum ar fi infectii ale tractului urinar și hiperplazie benignă de prostată, și probleme chirurgicale, cum ar fi tratamentul chirurgical al cancerelor, corectarea anomaliilor congenitale si incontinența urinară.

Urologia este strâns legată și, în unele cazuri, se suprapune cu domeniul medical de oncologie, nefrologie, ginecologie, andrologie, chirurgie pediatrică, gastroenterologie și endocrinologie.

Endourologia este ramura Urologiei, care se ocupă cu proceduri chirurgicale minim invazive. Spre deosebire de chirurgia deschisa, endourologia se realizează cu ajutorul camerelor mici și instrumentelor introduse în tractul urinar. În mod tradițional, chirurgia transuretrala a fost piatra de temelie a Endourologiei. Prin uretra, se ajunge la nivelul tractului urinar. Aceasta permite o interventie chirurgicala de prostata, chirurgie a tumorilor de uroteliu, litiază și proceduri simple de chirurgie uretrală și ureterală.

Laparoscopia este o ramură care evoluează rapid în Urologie și a înlocuit unele proceduri chirurgicale deschise. 

Oncologia urologica studiază tratamentul chirurgical al bolilor maligne genito-urinar cum ar fi cancerul de prostată, glande suprarenale, vezica urinara, rinichi, uretere, testicule și penis. 

Neurourologia studiază controlul sistemului genito-urinar și a condițiilor care provoacă urinare anormală datorită funcționării deficitare a sistemului nervos. Boli neurologice și tulburări, cum ar fi leziuni ale coloanei vertebrale, scleroza multipla si boala Parkinson pot perturba funcția tractului urinar inferior și conduce la condiții, cum ar fi incontinența urinară, hiperactivitatea detrusorului și retenție urinară. 

Andrologia se concentrează asupra sistemului reproductiv masculin. Se ocupă în principal cu infertilitate la sexul masculin, disfunctie erectilă si tulburări de ejaculare. Deoarece sexualitatea de sex masculin este în mare parte controlată de hormoni, andrologia se suprapune cu endocrinologie. Chirurgie în acest domeniu include proceduri de fertilizare, vasectomie și implantare de proteză a penisului. Urologia sexului feminin este o ramură care diagnostichează și tratează incontinența urinară, vezica hiperactivă și prolapsul de organe pelvine. 

ADENOMUL DE PROSTATĂ

Adenomul prostatic, principala cauză de tulburări urinare (disurie), este menţionată în papirusurile egiptene cu circa 1500 ani î.Ch. şi recunoscută de Hipocrate 1000 de ani mai târziu.

Primele modificări ale patologiei prostatice apar în jurul vârstei de 35 de ani, fiind reprezentate de noduli stromali microscopici, dezvoltaţi în jurul glandelor periuretrale. Incidenţa BPH în care apar şi  manifestări clinică creşte odată cu vârsta; astfel, între 60 şi 69 ani, 51 % din bărbaţi  au astfel de leziuni ce necesită o formă de tratament.

Dacă în jurul vârstei de 50 de ani se consideră că aproximativ o treime din bărbaţi au o simptomatologie specifică de adenom de prostată, în jurul vârstei de 70 de ani, aproximativ jumătate au o astfel de suferinţă iar peste 90% din bărbaţi cu vârsta de peste 85 au simptomatologie dată de adenomul de prostată.

In ciuda incidenţei mari, boala este subdiagnosticată. In România, conform statisticilor,  sunt aproximativ 200.000 de bărbaţi aflati sub tratament, însă numârul bolnavilor ar putea depăşi 900.000. Bărbaţii au tendinţa să meargă la doctor abia atunci când simptomele devin greu de suportat si le afectează viaţa cotidiană. De fapt, orice bărbat cu vârsta de peste 50 de ani ar trebui efectueze controale urologice periodice, la un interval de cel mult un an, nu numai pentru că, în faza iniţială, boala se tratează mai usor, dar si pentru că rezultatele sunt mai bune.

ETIOLOGIE

Etiologia (HBP) este incomplet elucidată. Există mai multe ipoteze care încearcă să explice dezvoltarea adenomiomatoasă a prostatei, frecvent corelată cu vârsta.

Rolul hormonal al androgenilor şi estrogenilor în inducerea adenomului prostatic este complex şi incomplet. Se ştie că orhidectomia (castrarea) efectuată înainte de pubertate previne dezvoltarea adenomului prostatic. Se apreciază că hormonii androgeni sunt necesari pentru iniţierea, inducerea hiperplaziei prostatice, dar nu şi pentru menţinerea acesteia.

MANIFESTĂRI CLINICE

     Clinic, adenomul de prostată evoluează în 3 faze:

I.                   Faza de prostatism;

II.                Faza de retenţie incompletă de urină fără distensie vezicală;

III.             Faza de retenţie incompletă de urină cu distensie vezicală.

I. Faza de prostatismse caracterizează prin manifestări premonitorii. Polachiuria nocturnă, disuria, diminuarea forţei jetului urinar marchează debutul afecţiunii. Se poate recunoaşte 4 forme clinice după predominenţa şi intensitatea unora dintre manifestările patologice:

a). Polakiuria nocturnă moderată (2-3 micţiuni) diminuarea forţei jetului urinar, durată mai prelungită a micţiunilor;

b) Exacerbări ale polakiuriei nocturne (4-5-6 micţiuni);

c) Suferinţa clinică este dominată de disurie ;

d) În faza de prostatism, pe lângă simptomele enunţate se mai pot observa: senzaţie  de corp străin în rect, erecţii şi poluţii nocturne.

II. Faza de retenţie incompletă fără distensiese caracterizează apariţia rezidiului vezical şi a polakiuriei diurne;

III. Faza de retenţie incompletă cu distensie vezicală. În această fază, reziduul vezical depăşeşte 300 ml, putând ajunge şi depăşi capacitatea anatomică a vezicii.

MANIFESTĂRI URINARE

Polakiuria şi disuria se accentuează atât ziua cât şi noaptea. La examenul regiunii hipogastrice se palpează globul vezical. Urina, dacă nu este infectată, are aspect palid, datorită pierderii puterii de concentrare a rinichiului.

MANIFESTĂRI  DE ORDIN GENERAL

Se pot observa paloare, sete, uneori edeme ale membrelor inferioare, apatie, somnolenţa, inapetenţă, greţuri, vărsături, tegumente uscate. Ureea are valori mari, peste 100 mg/dl, creatinina plasmatică mult crescută. Sunt frecvente întâlnite şi manifestările cardio-vasculare, ele putând fi sistematizate în: cardiopatii ischemice, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă.

În concluzie, clinica adenomului prostatic se împarte în 2 grupe de semne şi simptome: iritative şi obstructive.

            Evoluţia unui adenom de prostată poate fi grevată de numeroase complicaţii:

1.      litiază vezicală,

2.      hematuria macroscopică;

3.      infecţii: cistite, pielonefrite, orhiepididiomite;

4.      pseudoincontinenţă sau urinarea prin prea plin;

5.      retenţia completă de urină;

6.      uretorohidronefroză – reflux vezico-ureterali.

Litiaza vezicală– apare ca urmare a stazei vezicale sau infecţiei urinare.  Micţiunile  sunt dureroase şi frecvente. Durerea iradiază frecvent în gland şi are caracter provocat de efort.

     2.  Hematuria macroscopică – nu este un semn foarte frecvent în evoluţiea unui adenom prostatic. Hematuria de origine prostatică este de obicei iniţială, indoloră, redusă cantitativ, dar poate fi şi abundentă. Hematuria totală trebuie considerată o complicaţie.

3.Complicaţiile infecţioase – pe plan clinic se disting:

-          cistitele acute şi cronice ;

-          pielonefritele acute şi cronice;

-          orhiepididimitele acute;

-          adenomitele acute şi cronice.

Infecţia adenomului (adenomita) se manifestă acut sau cronic: febră, frisoane, dureri şi senzaţie de greutate perineală cu iradiere spre gland, distensie ce se accentuează şi duce la retenţie completă de urină.

4.      Pseudoincontinenţa sau urinarea prin prea plin- se întâlneşte la pacienţii cu  retenţii incomplete de urină cu distensie vezicală. Falsa incontinenţă este datorită micţiunii prin prea plin. Aceasta este mai întâi nocturnă, apoi, diurnă.

5.      Retenţia completă de urină– poate să apară în mod brusc sau să fie precedată de accentuarea disuriei. Excesele alimentare, ingestia de alcool, frigul, medicaţia sedativă sau tranchilizantă, anestezia rahidiană sau generală sunt factori care pot duce la retenţie completă de urină. Pacientul este agitat, are dureri hipogastrice, tenesme vezicale şi rectale, dar nu poate urina.

6.    Ureterohidronefroză – refluxul vezico – ureteral – survine după lungi perioade de obstrucţie adenomatoasă incompletă, cu distensie vezicală şi apoi uretrohidronefroză, deci distensia întregului aparat urinar. La examenul clinic se găsesc semnele generale de uremie, asociate cu glob vezical, moale şi rinichi mari, sensibili bilateral. Deseori, pacienţii resimt dureri lombare în cursul micţiunilor consecutive refluxului vezico - ureteral.

TRATAMENTUL HBP

Ca urmare a faptului că adenomul de prostată nu are o evoluţie invariabilă progresivă a simptomatologiei, planificarea intervenţiei chirurgicale sau a altei forme de tratament, pentru fiecare pacient, este variabilă şi dependentă, în acelaşi timp, de severitatea simptomatologiei şi de prezenţa complicaţiilor.

Se estimează, în raport cu procentajul intervenţiilor chirurgicale actuale, că circa 30-40% din bărbaţii aflaţi la vârsta de 40 de ani vor ajunge la operaţie pentru adenom de prostată cu condiţia de a avea o longevitate situată în jurul a 80 de ani.

Indicaţiile absolute pentru tratamentul adenomului de prostată include:

- simptomatologie obstructivă severă;

- retenţie incompletă cu reziduul vezical >50 ml;

- uretrohidronefroza – dilataţia aparatului urinar superior;

- insuficienţa renală consecutivă obstrucţiei prostatice;

- retenţia completă de urină.

Indicaţiile relative pentru tratamentul adenomului prostatic sunt reprezentate, în principal, de:

- simptomatologie relativă de prostatism;

- infecţii urinare persistente, recidivante;

- hematuria macroscopică.

Cea mai mare parte a urologilor, ca şi a pacienţilor de altfel, preferă instituirea precoce a tratamentului pentru ameliorarea  simptomatologiei, a calităţii vieţii şi pentru a evita sechelele unor obstrucţii prostatice prelungite.

Până recent, tratamentul chirurgical a fost considerat cel mai important şi în acelaşi timp, mijlocul terapeutic curativ singular. Asistăm, în ultima decadă la o adevărată şi susţinută ofensivă a procedeelor terapeutice nechirurgicale, medicamentoase sau minim invazive.