In cadrul specialității de pneumologie pediatrică oferă servicii de specialitate în Ambulatoriul CLINICII SOMEȘAN, Dr. ERICA NECHITA.
BRONHOPNEUMONIA ( PNEUMONIA LOBULARĂ ) este un proces inflamator acut de origine microbiană, caracterizată anatomopatologic prin leziuni sistematizate de bronhoalveolită, care apare sub formă de focare mici, nodulare, peribronşice cu distribuţie lobulară sau segmentară.
Bronhopneumonia este acea formă clinică de pneumonie bacteriană ale cărei procese inflamatorii multinodulare afectează concomitent bronhiile şi alveolele unor teritorii limitate, de obicei lobular, şi se caracterizează clinic prin concordanţa dintre semnele funcţionale şi obiective pulmonare şi întinderea leziunilor pulmonare.
Face parte din pneumopatiile dispneizante şi este caracteristică sugarului şi copilului mic.
ETIOLOGIE
Bronhopneumonia este anticipată şi favorizată de către infecţiile virale, care scad forţele de apărare ale organismului şi exacerbează flora saprofită.
1. Cauza determinată a bronhopneumoniei
O constituie infecţia microbiană, în multe cazuri, precedată de o infecţie virală, cele mai frecvente bacterii care produc boala sunt: Klebsiella, H. Influenze, E. Coli, Salmonella, bacilul proteus, stafilococul, pneumococul etc.
2. Cauze favorizante
a. Vârsta mică – frecvenţa crescută a bronhopneumoniilor este între 0 - 2 ani;
b. Terenul: distrofia, prematuritatea, rahitismul, diateza alergică sau exudativă, care adesea îi imprimă bolii o evoluţie mai lungă şi mai gravă;
c. Alimentaţia defectuoasă, dezechilibrată, cu aport redus de vitamine;
d. Condiţiile igienice de mediu scad rezistenţa organismului faţă de infecţii;
e. Bolile anergizante: rujeola, tusea convulsivă, gripa etc.
PATOGENIE
Parenchimul pulmonar se poate infecta pe trei căi:
- aeriană
- vasculară
- limfatică
CALEA AERIANĂ
Este cea mai importantă şi pentru ea pledează:
1. Argumente etiologice:
- cazurile de contagiune aeriană;
- cazurile de autoinfecţie descendentă ( după coriză );
- rolul bolilor în care se produce o descuamaţie bronşică ( rujeola ).
2. Argumente anatomice:
- constantaleziunilor bronşice;
- dispoziţia obişnuită a leziunilor alveolare împrejurul acestor bronhii.
Două căi unesc bronşiolita cu alveolita: calea naturală (endobronşică) şi calea peribronşică, fiind cea mai frecventă. Astfel, nodulul peribronşic se constituie prin procesele de inflamare la peretele bronhiei şi nu prin invadarea în lumenul său.
CALEA VASCULARĂ
Este posibilă atunci când există o infecţie la distanţă: cutanată, intestinală sau septicemică.
Accesul bacteriilor se face pe cale hematogenă, prin ramificaţiile arteriale pentru bronşiolitele pulmonare.
CALEA LIMFATICĂ
Infecţia se propagă pe cale descendentă de la rino- faringe până la alveole, cu o etapă de tumefacţie ganglionară, care implică în mod necondiţionat propagarea infecţiei şi pe cale limfatică.
În cazul în care nu se găseşte nici un semn de infecţie de căi respiratorii se admite faptul că infecţia s-a făcut pe cale hematogenă sau limfatică.
SEMNE CLINICE
Boala este precedată câteva zile de semne cu caracter viral (coriza, tuse uscată, obstrucţie nazală, tuse spastică, febră moderată, agitaţie, anorexie ), ca într-o infecţie banală a căilor respiratorii superioare.
După acest episod, debutul bronhopneumoniei este marcat de hipertermie ( 39˚- 40˚C ), agitaţie, dispnee, anxietate şi pot surveni convulsii tonico- clonice generalizate.
Perioada de stare se caracterizează prin prezenţa unor sindroame funcţionale: respirator, cardio- vascular, infecţios, metabolic.
SINDROMUL FUNCŢIONAL RESPIRATOR
Este dominat de semne de insuficienţă respiratorie ce se manifestă prin dispnee inspiratorie sau mixtă permanentă şi exagerată la efort ( 60- 80 resp./ min ), sete de aer moderată până la severă.
Respiraţia este superficială cu expir scurt, sacadat, însoţit de geamăt. Copilul prezintă cornaj şi tiraj ( substernal, suprasternal şi intercostal ).
Tusea este frecventă şi uscată, spastică, sacadată, chinuitoare. În funcţie de gradul insuficienţei respiratorii şi al oxigenării, apar modificări în coloraţia tegumentelor şi mucoaselor: culoarea feţei este palidă- plumburie, cu o nuanţă de paliditate sau cianotico- cenuşie.
Cianoza este determinată de gradul hipoxemiei; iniţial apare perioral şi perizanal, apoi se poate generaliza.
La examenul plămânului se constată modificări percutorii şi auscultatorii care sunt coordonate cu sindromul funcţioinal şi variază, de la un examen la altul, în legătură cu apariţia de noi focare bronhopneumonice.
Este caracteristică existenţa ralurilor umede subcrepitante fine, în ploaie cu focar unic sau multiplu, fugace, apărând şi dispărând la intervale de timp relativ scurte.
SINDROMUL CARDIO – VASCULAR
Este determinat de leziunile miocardului produse prin acţiunea toxinelor (bacteriene şi virotice) şi prin diferite tulburări de metabolism; decompensarea inimii este favorizată de hipoxemie şi acidoză, acestea ducând la vasoconstricţie şi hipertensiune în circulaţia pulmonară.
Apar fenomene de insuficienţă ventriculară dreapta ( cord pulmonar acut ):
- tahicardie ( 140- 180 bătăi/ minut );
- tahipnee ( peste 50 resp./ minut );
- hepatomegalie;
- edeme periferice;
- turgescenţa jugularelor.
Insuficienţa ventriculară dreaptă apare mai frecvent la sugarii eutrofici şi la cei diatezici, realizând o formă particulară a bronhopneumoniei, denumită forma roşie.
În cursul bronhopneumoniei pot apărea şi insuficienţa circulatorie periferică, se instalează colapsul periferic manifestat prin: paloare marcată, răcirea extremităţilor, scăderea tensiunii arteriale, puls filiform sau imperceptibil ( colaps infecţios ). Aceste simptome domină tabloul clinic în forma albă sau cenuşie a bronhopneumoniei.
SINDROMUL INFECŢIOS
Este determinat de atingerea toxică a sistemului nervos.
Se manifestă prin hipertermie ( 39˚- 41˚C ) neregulată, cu oscilaţii mari, care corespund apariţiei de noi focare bronhopneumonice. Starea generală alterată, caz în care sugarul prezintă agitaţie, convulsii, semne de iritaţie meningiană.
Convulsiile ce apar la începutul bolii şi nu se mai repetă au un prognostic bun (convulsii febrile). Gravitatea convulsiilor este mai mare dacă acestea se repetă în cursul evoluţiei afecţiunii, situaţie care pune problema unei complicaţii encefalice.
Frecvent la sugari este înâlnit meteorismul abdominal, care poate merge până la ileus paralitic. Se pot constata şi simptome gigestive: vărsături, anorexie, diaree. Deasemenea se pot instala oliguria, cu discretă albuminurie şi hematurie microscopică.
SINDROMUL METABOLIC
Datorită leziunilor bronşice şi bronşiolitice şi a limitării sau suprimării difuziunii alveolo- capilare a gazelor în teritoriile de condensare pneumonică lobulară, scade saturaţia de oxigen a sângelui arterial ( hipoxemia ), apar tulburări în eliminarea dioxidului de carbon, reprezentând hipercapnia cu acidoză respiratorie.
Tabloul paraclinic va fi conturat prin efectuarea investigaţiilor de laborator, investigaţiilor imagistice şi investigaţiilor necesare aprecierii funcţiei pulmonare.
COMPLICAŢII
Complicaţiile locale sunt reprezentate de evoluţia spre abcedare, ducând la:
1. Pleurezia purulentă;
2. Mediastinita supurată;
3. Gangrena pulmonară.
Complicaţiile la distanţă includ:
1. Otita medie acută purulentă;
2. Otita latentă cronică;
3. Mastoidita;
4. Meningita;
5. Convulsiile;
6. Septicemia.
PROFILAXIA BRONHOPNEUMONIEI
Se va avea în vedere combaterea celor mai importanţi factori determinanţi şi favorizanţi ai bronhopneumoniei.
1. COMBATERE FACTORI DETERMINANŢI AI BRONHOPNEUMONIEI
Infecţiile respiratorii microbiene sau virusale sunt încă greu de prevenit. Importanţa cea mai mare în acest domeniu o are ferirea sugarului de contactul cu persoanele bolnave, cu sursele de infecţie, atât în familie cât şi în colectivităţi.
Profilaxia infecţiei respiratorii microbiene, mai presus de orice, presupune respectarea şi asigurarea condiţiilor de igienă în instituţiile spitaliceşti, cu deosebire în maternităţi, secţii de nou- născuţi, de pediatrie şi în alte instituţii şi colectivităţi de copii.
Măsurile de igienă şi asepsie trebuie să înlocuiască practica profilaxiei prin antibiotice, pentru a evita selectarea aşa numitei flore de spital cu virulenţa crescută şi rezistenţa la antibiotice.
În secţiile de nou- născuţi, de prematuri şi de distrofici din clinicile şi spitalele de copii se are în vedere dezinfectarea şi sterilizarea recipientelor de apă, a aparatului de oxigenoterapie, a materialului de întrebuinţat pentru reanimare ( sonde, mănuşi, catetere ), precum şi a incubatoarelor.
Profilaxia specifică a infecţiilor respiratorii virusale se face prin vaccinare: vaccin împotriva gripei şi vaccin împotriva infecţiilor cu adenovirusuri.
2. COMBATEREA FACTORILOR FAVORIZANŢI ŞI AGRAVANŢI AI BRONHOPNEUMONIEI
Vizează:
a) profilaxia rahitismului, prin călirea organismului şi administrare preventivă de Ca şi vitamina D3, iar în cazul instalării bolii tratarea corectă;
b) profilaxia distrofiei, printr-o alimentaţie corectă, cantitativă şi calitativă;
c) profilaxia prematurităţii, prin măsuri de prevenire a naşterilor premature şi recuperarea medicală în unităţi spitaliceşti a născuţilor prematuri;
d) combaterea factorilor de risc, cuprinşi în noţiunea de „condiţii dificile de mediu şi de viaţă”, în care activitatea medicală poate avea rolul doar de educaţie sanitară şi de supraveghere periodică ( la domiciliu şi dispensare ).
EVOLUŢIA BRONHOPNEUMONIEI
Durata tratamentului este în medie de 7- 14 zile. Evoluţia este favorabilă, excepţie facând: sugarii cu bronhopneumonii severe şi cei care s-au prezentat târziu la medic, şi deci, li s-a instituit un tratament tardiv.
Două elemente frapează în evoluţia bronhopneumoniei: variabilitatea simptomelor, care se schimbă de la o zi la alta, în raport cu resorbţia unui infiltrat şi apariţia altuia şi discordanţa dintre starea generală gravă a bolnavului şi absenţa sau discreţia semnelor, îndeosebi obiective-fizice.
Evoluţia bolii este variabilă, fiind condiţionată de o mulţime de factori. Ea depinde în primul rând, de natura agentului cauzal şi de posibilitatea stăpânirii lui cu medicaţia antiinfecţioasă.
Forma clinică a bronhopneumoniei şi tulburările complexe pe care le poate determina deţin, de asemenea, un rol important, ca şi precocitatea aplicării unui tratament complex în care să fie cuprinsă şi corectarea corespunzătoare a tuturor tulburărilor fiziopatologice şi biologice survenite.
PROGNOSTIC
- prognosticul este rezervat în complicaţiile cerebrale, deshidratare hipernatremică, la sugarii cu handicap biologic, în formele cu leucopenii importante.
Mortalitatea este mai ridicată la categoriile de copii cu risc biologic, când poate ajunge la 10-15% din cazurile de boală.
- este influenţat de:
- vârstă;
- teren;
- complicaţii;
- virulenţa germenului.
|