TRANSFUZIA SANGUINĂ ÎN ROMÂNIA

Transfuzia de sânge a preocupat medicii încă din secolul al XVII-lea, dar accidentele produse au dus la abandonarea ei până la începutul secolului XX.

Faptul care a făcut ca transfuzia să devină practic posibilă a fost descoperirea grupelor sanguine, urmare a progreselor realizate de imunologie si descoperirii reacţiei antigen-anticorp.

Bodet în anul 1895, descoperă ca săngele animalelor aglutinează când este amestecat-hemaglutinare.

 Landsteiner în anul 1901, cercetând reacţiile de aglutinare la oamenii sănătoşi, observă în unele cazuri aglutinarea sângelui(provenit de la aceeaşi specie) si o numeste izoaglutinare. El descoperă existenţa pe hematite a două izoaglutinogene principale AşiB şi prezenţa în plasmă a două izoaglutinine α şi β. El formulează legea fundamentală a structurii antigenice a sângelui, conform căreia, în serul unui individ nu se găseşte niciodată aglutinina, care reacţionează specific cu aglutinogenul din hematiile acelui individ, şi există aglutininele care acţionează specific cu aglutinogenii care lipsesc din hematiile sale.

Janski (1907) şi Moos (1910) au arătat că combinarea aglutinogenelor şi aglutininelor rezultă patru grupe sanguine (system OAB). De aici transfuzia devine posibilă la om, fără riscuri inseminate.

Al doilea obstacol în calea transfuziei a fost coagularea săngelui. Descoperirea de către Arthus şi Pages a acţiunii anticoagulante a citratului trisodic a înlăturat şi acest obstacol. Astfel a devenit posibilă extinderea pe cale largă a transfuziei de sânge conservat.

În România transfuzia ştiinţifică incepe în anul 1928, când Virgil Ionescu organizează in Spitalul Filantropia primul punct de transfuzie.

Transfuzia de sânge conservat începe în anul 1941 când se dezvoltă centre de recoltare a sângelui la :  Sibiu, Bucuresti, Iaşi.

 În 1949 se înfiinţează în principalele oraşe ale ţării centre de recoltare şi conservarea sângelui, iar în 1951 se înfiinţează Centrul de Hematologie Bucuresti, cu scop de cercetare si coordonare metodologică a tuturor centrelor de transfuzie .

TERAPIA  TRANSFUZIONALĂ

Definitie: Transfuzia este o metodă activă de tratament biologic care constă în introducerea de sânge sau plasmă in sistemul circulator al unui bolnav.

Utilizarea  transfuziei  pentru  acest  scop  este  indicată  când  reducerea volumului  sanguin depăşeşte  30%  din  volemia  normală şi  este  dată  de  pierderi  de  sânge  , hipovolemia  asociindu-se  în  acest  caz  cu  anemia . Prezenţa  anemiei  impune  corectarea  acesteia  cu  sânge  integral  sau  masă  eritrocitară. Mai importantă  este  însă  corectarea  deficitului  de  volum. O concentraţie  de hemoglobină  normală  şi  un volum  sanguin  redus  sunt mult mai periculoase  decât  reducerea concentraţiei  hemoglobinei  asociată  cu  un volum  sanguin  normal.

PRINCIPII DE BAZĂ

Transfuzia  nu este decât unul din elementele managementului pacienţilor.

Este esenţial să ne amintim că nevoia de transfuzie poate fi minimizată prin urmatoarele mijloace:

1.Prevenirea sau diagnosticul şi tratamentul precoce al anemiei şi al condiţiilor care determină anemia. Nivelul de hemoglobina al pacientului poate fi adesea crescut prin administrarea de suplimente de fier şi vitamine, fără să fie nevoie de transfuzie.Transfuzia de globule roşii este necesară doar dacă efectele anemiei cronice sunt suficient de grave pentru a face necesară creşterea rapidă a nivelului hemoglobinei.

2.Corectarea anemiei şi înlocuirea fierului din depozite înainte de intervenţiile chirurgicale planificate.

3.Administrarea intravenoasă de soluţii cristaloide sau coloidale de inlocuire în cazul pierderilor acute  de sănge.

4.Un tratament chirurgical şi anestezic competent, inclusiv:

-  folosirea celor mai bune tehnici chirurgicale şi de anestezie pentru a reduce la minimum pierderile de sânge în timpul intervenţiilor chirurgicale

- oprirea administrării de anticoagulante şi de medicamente antiplachetare înainte de intervenţii chirurgicale planificate în cazul în care acest lucru nu comportă riscuri.

- reducerea cantităţilor de sânge recoltat pentru analize de laborator

- recuperarea  re-infuzarea săngelui pierdut în cursul intervenţiilor chirurgicale

- folosirea unor abordări alternative, cum ar fi administrarea de eritropoetină, desmopresină, etc.

IMPORTANŢA TERAPIEI TRANSFUZIONALE

Marturia solidarităţii umane

Promotor al cercetărilor ştiinţifice

Parte esenţială a sistemelor moderne de îngrijiri medicale

Folosită corect,ea poate salva vieţi sau îmbunătăţi starea de sănătate.

‼ În orice situaţie, însă ca în cazul oricărei intervenţii terapeutice, ea poate duce la complicaţii acute sau întârziate şi poartă riscul  transmiterii unor agenţi infecţioşi.

Este o terapie scumpă care foloseşte o resursă umană de valoare inestimabilă.

De aceea , orice indicaţie a unei transfuzii trebuie să fie rezultatul punerii în balanţă a beneficiilor pe care pacientul    le-ar avea posttransfuzional, faţă de riscul potenţial.

Nu trebuie niciodată omisă evaluarea oportunităţii unei posibile terapii alternative mai sigure, dacă aceasta ar conduce la rezultate similare.

Decizia de a transfuza un pacient trebuie să se bazeze pe o evaluare atentă a datelor clinice şi de laborator ce definesc starea acestuia şi indica faptul că o transfuzie ar fi necesară pentru salvarea vieţii, prevenirea unei agravări a stării de sănătate sau creşterea condiţiilor necesare administrării altor terapii.

Orice indicaţie de administrare a unei terapii transfuzionale trebuie făcută de un medic şi documentată în F.O. a pacientului.

MANAGEMENTUL  TERAPIEI  TRANSFUZIONALE

     Transfuzia de sânge este o componentă esenţială a serviciilor de sănătate moderne. Folosită corect , transfuzia de sânge poate salva viaţa şi poate să îmbunătăţească starea de sănătate. Cu toate acestea, transmiterea agenţilor infecţioşi prin sânge si produse de sânge a atras în mod deosebit atenţia asupra riscurilor potenţiale ale transfuziei. OMS a elaborat o serie de recomandări care subliniază importanţa educaţiei şi formării în domeniul utilizării clinice a sângelui, pentru tot personalul clinic şi din unităţile de transfuzie, implicat în procesul transfuzional.

     Transfuzia nu este decât unul din elementele managementului pacienţilor.

     Prescrierea transfuziei trebuie să se bazeze pe recomandările naţionale privitoare la utilizarea clinică a sângelui , luând în considerare nevoile individuale .

     Transfuzia va fi indicată numai în cazul în care beneficiul pacientului pare a fi mai mare decât riscurile. Clinicianul trebuie să înregistreze clar motivul pentru care se recomandă transfuzia.

     Valoarea hemoglobinei pacientului, deşi este un element important nu trebuie să constituie singurul factor de decizie pentru administrarea transfuziei. Nivelul de hemoglobină al pacientului poate fi adesea crescut prin administrarea de suplimente de fier şi vitamine , fără să fie nevoie de transfuzie.

     Pierderile de sânge trebuie reduse la minimum, astfel încât nevoia de transfuzie a pacientului să fie cât mai mică. Pacientul cu pierdere acută de sânge trebuie să fie reanimat în mod eficient ( lichide de umplere administrate intravenos ) , în acest timp fiind evaluată nevoia de transfuzie.

     Nevoia de transfuzie poate fi adesea evitată sau minimizată prin prevenirea sau diagnosticul şi tratamentul precoce al anemiei şi condiţiilor care provoacă anemia.

     Nevoile de transfuzie ale pacienţilor pot fi adesea reduse printr-un bun management al procedurilor chirurgicale  si de anestezie.

     Dacă se administrează sânge atunci când nu este nevoie , pacientul nu va avea nici un fel de beneficiu şi va fi expus unor riscuri fără să fie necesar. Sângele este un produs costisitor şi disponibil în cantitate limitată. Transfuziile care nu sunt necesare pot determina o lipsă de sânge sau de produse de sânge , pentru pacienţii care au realmente nevoie de ele. Este foarte importantă alegerea produsului de sânge potrivit pentru pacientul potrivit la momentul potrivit.

PRINCIPII

1. Evaluarea nevoilor clinice de sânge ale pacientului şi momentul în care sunt necesare.

2. Informarea pacientului